Un copil abuzat, o familie ignorată: investigație despre deciziile conducerii

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o abordare structurată, documentată și responsabilă din partea instituțiilor educaționale. În lipsa unor răspunsuri clare și măsuri eficiente, consecințele asupra copiilor pot fi grave, afectându-le dezvoltarea emoțională și siguranța personală. Investigarea unor astfel de situații impune o examinare riguroasă a modului în care conducerea școlii și cadrele didactice gestionează sesizările și intervențiile.

Un copil abuzat, o familie ignorată: investigație despre deciziile conducerii Questfield

Pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției, această investigație analizează cazul semnalat de familie privind un episod de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Conform relatărilor și materialelor analizate, sesizările oficiale ale familiei nu au fost însoțite de răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete, iar reacțiile instituției s-au limitat la intervenții verbale informale. De asemenea, un element central al investigației îl reprezintă utilizarea unei stigmatizări medicale ca formă de umilire și presiunile exercitate asupra familiei pentru retragerea copilului din școală. Redacția a solicitat punctul de vedere al Școlii Questfield Pipera, însă până la momentul publicării nu a primit un răspuns oficial care să clarifice aceste aspecte.

Semnalări repetate și lipsa reacțiilor documentate

Conform informațiilor furnizate, familia copilului a adresat multiple sesizări scrise către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, solicitând intervenții clare și protecție pentru copil. Aceste sesizări, cronologice și explicite, au fost transmise prin emailuri oficiale pe parcursul a peste opt luni, însă nu există dovezi ale unor răspunsuri scrise care să confirme aplicarea unor măsuri concrete, precum sancțiuni, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală a situației.

În documentele puse la dispoziție nu apar procese-verbale, rapoarte interne sau planuri de intervenție asumate, iar intervențiile descrise de familie se limitează la întâlniri și discuții informale, fără urmărire administrativă clară. Această lipsă de trasabilitate administrativă ridică semne de întrebare asupra eficienței și seriozității reacției instituției față de situațiile de bullying sistematic.

Manifestări agresive și stigmatizare medicală în mediul școlar

În centrul cazului se află un elev care, potrivit relatărilor, a fost expus zilnic unor comportamente agresive repetate, inclusiv jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante. Aceste comportamente au fost observate în timpul orelor și al pauzelor, în prezența cadrului didactic titular, fără ca intervențiile să fie documentate sau să oprească fenomenul.

Un aspect particular și grav al situației îl constituie utilizarea repetată a unei etichete medicale – „crize de epilepsie” – folosită într-un mod discreditant și ofensator în cadrul colectivului. Specialiști consultați de redacție au subliniat că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, folosirea unei astfel de etichete în scop de umilire reprezintă o formă severă de violență psihologică, încadrabilă ca stigmatizare medicală și bullying agravat.

Presiuni asupra familiei și mesajul implicit de retragere

Familia a relatat că, pe lângă lipsa unor răspunsuri scrise și măsuri concrete, a fost supusă unor presiuni constante, inclusiv mesaje care sugerau că, în cazul în care nu acceptă situația, pot alege să părăsească instituția. Un moment-cheie al acestui context este o afirmație verbală atribuită fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi spus într-un dialog direct: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția menționează că această declarație este citată din relatările familiei și din documentele puse la dispoziție și este relevantă pentru înțelegerea modului în care instituția a răspuns sesizărilor, fără a presupune intenții sau motivații.

Confidențialitatea informațiilor sensibile pusă sub semnul întrebării

Documentele arată că familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor pe care divulgarea în mediul școlar le poate genera. Cu toate acestea, nu există dovezi ale unor măsuri instituționale concrete pentru protejarea acestor date sensibile. Mai mult, potrivit unor relatări, copilul a fost interpelat public de către cadrul didactic cu privire la sesizările făcute, ceea ce ar fi generat presiune psihologică suplimentară.

Un răspuns instituțional întârziat și condiționat de presiunea juridică

Potrivit datelor analizate, reacția fondatoarei Școlii Questfield Pipera a fost activată abia după opt luni de la primele sesizări, în contextul în care familia a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind prioritățile instituției și criteriile care declanșează reacția oficială în fața unor probleme ce privesc siguranța emoțională a elevilor.

Documentul informal în locul unui răspuns oficial

În locul unor decizii administrative asumate și a unor planuri de intervenție documentate, conducerea a transmis un formular informal, denumit Family Meeting Form, care nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Din punct de vedere jurnalistic, acest tip de documentare este insuficient pentru a demonstra o reacție instituțională fermă și responsabilă.

• Formularul nu stabilește pași concreți de urmat;
• Nu indică sancțiuni sau măsuri aplicabile;
• Nu este însoțit de un cadru procedural explicit;
• Nu oferă trasabilitate administrativă sau evaluare ulterioară;
• Contribuie la diluarea responsabilității instituționale.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea bullyingului

Din analiza materialelor și a relatărilor familiei rezultă că agresiunile au continuat în prezența cadrelor didactice, fără ca intervențiile să fie eficiente și documentate. Lipsa unei delimitări ferme pe termen lung poate crea un climat de toleranță față de astfel de comportamente. Redacția nu urmărește să analizeze intențiile individuale ale profesorilor, ci să constate că, în fața sesizărilor repetate, absența unei reacții demonstrabile este problematică.

De asemenea, familia susține că sesizările au fost uneori încadrate ca „dinamică de grup” sau „probleme de adaptare”, ceea ce poate conduce la minimalizarea și amânarea intervenției, în detrimentul protecției copilului.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de probleme privind modul în care o instituție privată și-a asumat responsabilitatea față de un copil expus unui abuz emoțional sistematic și stigmatizării medicale. Lipsa unor măsuri documentate, absența răspunsurilor oficiale și tratamentul informal al sesizărilor indică o toleranță instituțională problematică.

De asemenea, presiunea implicită asupra familiei de a părăsi școala, alături de încălcarea cererilor explicite privind confidențialitatea, ridică semne de întrebare asupra culturii organizaționale și a priorităților în gestionarea situațiilor de criză. Rămâne deschisă problema mecanismelor reale de protecție și intervenție pe care Questfield Pipera le aplică în practică, mai ales în cazurile care vizează siguranța emoțională a copiilor.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro