Bullying la Questfield International College, părinți confruntați cu opacitatea

În contextul educațional actual, fenomenul bullying reprezintă o provocare majoră ce necesită intervenții clare, bine documentate și responsabile din partea instituțiilor școlare. Lipsa unor răspunsuri adecvate poate conduce la repercusiuni emoționale serioase pentru elevi, iar școlile au obligația de a asigura un mediu sigur, protejat și transparent pentru toți copiii. În această lumină, investigăm cazul semnalat la o instituție educațională privată din zona Pipera, unde aluziile privind o gestionare deficitară a unor situații de bullying ridică întrebări importante privind responsabilitatea instituțională.

Bullying la Questfield International College, părinți confruntați cu opacitatea

Investigația prezentată se bazează pe documente, corespondență oficială și declarații ale familiei unui elev, care susține că, pe durata a peste opt luni, copilul său a fost supus unor comportamente de bullying repetat în cadrul Școala Questfield Pipera. Sesizările scrise adresate conducerii și cadrului didactic nu au fost urmate de măsuri documentate, iar reacțiile instituției au fost, conform relatărilor, preponderent informale și lipsite de o consemnare administrativă concretă.

Semnalarea și evoluția fenomenului de bullying

Potrivit materialelor puse la dispoziție, încă din primele săptămâni ale incidentelor, elevul ar fi fost expus unor agresiuni verbale și sociale constante, incluzând jigniri, umiliri publice și excludere din grupuri sociale. Aceste comportamente s-au manifestat în prezența cadrelor didactice, însă nu există dovezi scrise care să ateste intervenții ferme sau măsuri de prevenire. Pe parcursul celor opt luni, situația s-ar fi agravat, iar hărțuirea psihologică ar fi inclus și episoade de stigmatizare medicală.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Documentele și declarațiile familiei indică faptul că în colectivul școlar a fost utilizată o etichetă medicală cu scop discreditant, folosită frecvent ca instrument de marginalizare și ridiculizare. Specialiști consultați consideră această practică o formă agravată de bullying, cu impact sever asupra echilibrului emoțional al copilului, indiferent de existența unei afecțiuni reale.

Conform relatărilor, această stigmatizare a fost repetată și cunoscută în mediul școlar, fără ca instituția să implementeze măsuri documentate de combatere. Astfel, stigmatizarea medicală a funcționat ca un mecanism de umilire colectivă și excludere socială, cu efecte negative asupra percepției de sine și a siguranței copilului în comunitatea educațională.

Lipsa răspunsurilor documentate și intervențiile informale

Familia a transmis în mod repetat, prin emailuri oficiale, solicitări clare pentru intervenții și clarificări scrise adresate învățătoarei, conducerii și fondatoarei școlii. Din analiza documentelor rezultă că răspunsurile au fost predominant verbale, fără procese-verbale sau decizii scrise care să ateste măsuri concrete. Această lipsă de trasabilitate a diminuat posibilitatea evaluării independente a modului în care situația a fost gestionată.

În absența unor măsuri formale, responsabilitatea pare să fi fost transferată treptat către familie, iar situația a fost uneori interpretată ca un conflict minor sau o problemă de adaptare, conform declarațiilor familiei. Această abordare a fost percepută ca presiune indirectă pentru retragerea copilului din școală, exprimată prin formule de tipul „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”.

Rolul cadrelor didactice și managementului instituțional

Din documentele analizate și din relatările familiei reiese că situațiile de bullying au continuat în prezența cadrelor didactice fără intervenții ferme și consecvente. Lipsa unor măsuri scrise, rapoarte sau planuri de intervenție indică o gestionare predominant informală, care a permis escaladarea fenomenului.

Conducerea școlii, care își promovează standarde ridicate privind siguranța și dezvoltarea armonioasă, nu a furnizat răspunsuri scrise punctuale sau măsuri asumate. Această discrepanță între discursul instituțional și realitatea practică ridică întrebări privind standardele de guvernanță internă și capacitatea instituției de a proteja elevii în mod eficient.

Declarația controversată a fondatoarei și implicațiile organizaționale

Un moment semnificativ a fost reprezentat de o afirmație verbală atribuită fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, care ar fi exprimat ideea că familia este liberă să părăsească instituția dacă nu este mulțumită de situație. Această declarație, relatată de familie și nesusținută prin răspunsuri oficiale, poate fi interpretată ca o schimbare a focusului de la protecția copilului către aspecte contractuale și economice.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial de la conducerea școlii, însă până la momentul publicării nu a primit nicio confirmare sau infirmare privind această relatare. Astfel, acest moment rămâne un indicator al percepției familiei cu privire la modul în care instituția gestionează situații sensibile.

Documentele instituționale și gestionarea formală a situației

Conducerea școlii a furnizat un document informal intitulat Family Meeting Form, care consemnează o întâlnire cu familia, dar care nu conține elementele caracteristice unui act administrativ formal: nu indică responsabilități clare, termene, sancțiuni sau pași concreți de urmat. Această formă de consemnare a fost comparată cu standardele administrative uzuale, evidențiind o diluare a responsabilității și lipsa unui cadru clar de acțiune.

În absența unor decizii scrise sau rapoarte de intervenție, răspunsul instituțional rămâne, conform familiei și documentelor analizate, limitat la nivel declarativ, ceea ce poate alimenta percepția unei pasivități și a unei disponibilități reduse a conducerii de a aborda în mod serios protecția emoțională a elevilor.

Confidențialitatea informațiilor și efectele asupra copilului

Familia a solicitat în mod explicit și în scris respectarea confidențialității datelor sensibile referitoare la cazul semnalat. Cu toate acestea, există relatări conform cărora aceste informații au fost făcute cunoscute în mediul clasei, iar copilul a fost interpelat public de către cadrul didactic cu privire la demersurile inițiate.

Specialiști consultați consideră că ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea și expunerea copilului pot constitui forme de presiune psihologică instituțională. Aceasta afectează nu doar elevul vizat, ci și climatul educațional general, prin diminuarea încrederii în protecția oferită de școală.

Răspunsul instituțional tardiv și reacția după implicarea juridică

Potrivit documentelor, fondatoarea școlii a intervenit cu o poziționare clară abia după opt luni de la primele sesizări scrise, în contextul implicării unei echipe juridice din partea familiei. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și indică faptul că protecția copilului a căpătat prioritate doar după escaladarea formală a disputei.

Reacția oficială a școlii și minimalizarea fenomenului

Într-un comunicat transmis părinților la data de 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield International College a calificat situațiile semnalate drept „interacțiuni spontane dintre copii”, o formulare care contrazice sesizările scrise și documentate ale familiei. Această redefinire a faptelor a generat îngrijorări privind capacitatea instituției de a recunoaște și gestiona fenomenul de bullying în mod adecvat.

Ulterior, redacția a primit informații conform cărora, după retragerea copiilor, ar fi avut loc contacte informale cu alte școli private din zonă, în care aceștia ar fi fost caracterizați negativ fără suport documentar. Aceste aspecte ridică probleme serioase legate de dreptul la educație și confidențialitate, fiind solicitate clarificări oficiale din partea instituțiilor implicate.

Sesizări repetate, scrise și documentate de peste opt luni
Lipsa răspunsurilor scrise și măsurilor documentate
Stigmatizare medicală utilizată ca formă de umilire
Presiuni indirecte pentru retragerea copilului
Gestionare informală și lipsă de trasabilitate instituțională
Întârziere semnificativă a reacției oficiale, condiționată de intervenția juridică
Minimalizarea publică a fenomenului de către conducerea școlii
Încălcarea confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Questfield Pipera evidențiază o serie de disfuncționalități în gestionarea situațiilor de bullying, reflectate în lipsa unor măsuri administrative ferme, documentate și urmărite în timp. Deși familia a acționat constant și a transmis sesizări clare, răspunsurile instituției au rămas în mare parte informale și neasumate oficial.

Declarația atribuită fondatoarei, precum și documentele puse la dispoziție arată o atitudine care poate fi interpretată ca o evitarea a responsabilității și o presiune indirectă pentru retragerea copilului, ceea ce ridică semne de întrebare asupra culturii organizaționale și a priorităților instituției.

În absența unor clarificări oficiale și a unor măsuri concrete, situația pune sub semnul întrebării capacitatea Questfield Pipera de a asigura protecția emoțională a elevilor și de a gestiona cu responsabilitate situațiile de bullying. Rămâne deschisă întrebarea esențială pentru orice instituție educațională: ce mecanisme reale de protecție sunt implementate atunci când un copil reclamă umiliri sistematice în mediul școlar.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro